Cine suntem?
După cum m-am prezentat și în primul meu video, mă numesc Emil Gocsi și sunt constructor de 20 de ani, adică de când am terminat școala profesională de construcții. Adevărul e că, la început, nu mi-a plăcut meseria de constructor, deoarece trebuia să învăț multe, dar după ce am început să mă pricep mai bine, și meseria de constructor a început să-mi placă mai mult.
Am lucrat în multe domenii și la multe firme până am ajuns la o firmă de construcții șeminee. Eram foarte curios de această meserie, așa că m-am și îndrăgostit de șeminee de la prima lucrare. Lucram și 14 ore pe zi, dar nici nu observam trecerea timpului, așa de tare mi-a plăcut ceea ce fac. Eram interesat de această nouă meserie de construit șeminee și am învățat tot ce se putea. După puțin timp eram deja responsabil pentru toate etapele de construcție a unui șemineu.
Și construiam multe șeminee de diferite tipuri în Târgu Mureș și în jurul orașului, în Sâncraiu de Mureș, în Sângeorgiu de Mureș, dar și în alte localități, ca Toplița etc. Cum trecea timpul, cu atât mai mult începeam să prind gustul meseriei. În acest timp, lucrul care mi-a plăcut cel mai mult era acel moment când aprindeam primul foc și vedeam satisfacția și bucuria clienților.
În iarna anului 2009 s-a întâmplat lucrul la care nu m-am așteptat deloc. Am rămas fără comenzi și am fost trimis acasă pe o perioadă nedeterminată. În acest timp mi-a venit ideea să încep pe cont propriu și am înființat Șeminee CreativeWork.

Emil Gocsi, fondatorul Șeminee și Grătare CreativeWork

Primul meu șemineu construit în Sângeorgiu de Mureş, lângă Târgu Mureș
20+
Ani experiență
300+
Șeminee construite
100+
Grătare realizate
Clienți
Mulțumiți
Am început să pun anunțuri și, după câteva luni de așteptare, am primit primul telefon de la un client care era stabilit în Irlanda, care avea o casă în Sângeorgiu de Mureș, lângă Târgu Mureș, și care voia un șemineu modern cu focar prismatic și blaturi din granit negru. Nu știu dacă puteți să vă imaginați cât de bucuros eram când am primit prima mea comandă de a construi un șemineu.
M-am apucat și am pus tot ce era mai bun în mine, iar rezultatul era mult peste așteptări. Când a venit acel moment magic de a aprinde primul foc, mă uitam la fața clientului și așteptam reacția lui cu nerăbdare. Și nu am așteptat degeaba, deoarece imediat am văzut satisfacția și bucuria enormă a acestui om când a văzut visul împlinit, adică șemineul frumos și funcțional.
Atunci știam că ceea ce fac este un lucru extraordinar. E mai mult decât o simplă construcție. Deoarece un șemineu este un vis împlinit. Și mă bucură enorm faptul că eu pot fi acea persoană care poate să împlinească visul cuiva.
De atunci am „împlinit multe vise” și am construit multe șeminee foarte frumoase în Târgu Mureș, în Sovata, în Praid, în Odorheiu Secuiesc, în Sighișoara, în Reghin, în Luduș, în Cluj, în Sibiu, în București, în Pașcani și în multe alte locuri.
Paralel cu serviciul de construcții șeminee am început și serviciul de construcții coșuri de fum, dar și serviciul de construcții grătare de grădină, serviciu care a avut un succes extraordinar.

Grătar multifuncțional cu rotișor electric, plită țărănească, cuptor de pizza, chiuvetă și masă de lucru.
La început am construit grătare de grădină simple la Târgu Mureș, Sovata și Sibiu, iar la cererea clienților am dezvoltat oferta de grătare cu grătare de grădină multifuncționale, care au inclus grătar cu rotișor electric, plită țărănească, cuptor de pizza, chiuvetă și masă de lucru.
Popularitatea acestor grătare multifuncționale este în creștere și la noi, așa că am ajuns să construim modele diferite în Târgu Mureș, în Azuga, județul Prahova, în Vatra Dornei, județul Suceava, în Alba Iulia, județul Alba și în Cluj-Napoca, județul Cluj.
Aceasta este scurta poveste a firmei Șeminee și Grătare CreativeWork Târgu Mureș. Dacă v-ar plăcea să fiți și Dumneavoastră parte a acestei povești, stăm la dispoziția Dvs. Pentru noi ar fi o plăcere extraordinară să vedem și pe fața dumneavoastră satisfacția și bucuria visului împlinit.
Dacă sunteți din Târgu Mureș, Sovata, Sighișoara, Reghin, Luduș, Turda, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Sibiu, Brașov sau Odorheiu Secuiesc și aveți un vis care poate fi materializat printr-un șemineu sau printr-un grătar de grădină multifuncțional, noi vă ajutăm cu plăcere. Contactați-ne și cereți-ne sfatul.
Cu stimă,
Emil Gocsi
